Boloni, soluție pentru CFR?** „Numele meu trebuia să apară acum” Ce spune antrenorul:

Boloni, soluție pentru CFR?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ladislau Bölöni a lăsat de înțeles că sunt șanse mici să fie antrenorul trupei din Gruia în sezonul

Fostul selecționer, în vârstă de 60 de ani, va termina în această vară contractul cu Al Khor din Qatar, locul 7 din 12 echipe

În urmă cu puțin timp, șefii CFR-ului au tatonat terenul pentru aducerea lui Bölöni, însă tehnicianul susține că totul a fost o strategie pusă la cale fără știrea lui

Domnule Bölöni, prin România se aude că ați fi tentat să preluați CFR-ul din vară!
Ce înseamnă că se aude? A declarat cineva de la CFR așa ceva?

Nu, e o informație pe surse. S-a vorbit și de un posibil salariu, 400.000 de euro pe an!
Astea sunt salariile antrenorilor din România? Înseamnă că echipele au bani!

Nu, sunt mult mai mici. 400.000 ar fi un salariu special, pentru unul ca dumneavoastră.
Unul ca mine nu discută nimic până nu termină contractul. Mai am aici, la Al Khor, câteva meciuri, vreau să le câștig și să termin cu bine un sezon greu.

Al Khor v-a propus prelungirea?
Am o variantă de contract propusă de clubul meu pentru sezonul viitor. Ce va fi, vom vedea…

„Prea mulți de «dacă»…”

În acest „ce va fi” intră și varianta CFR?
Vă spun cu toată sinceritatea, niciodată nu m-a contactat oficial cineva de la CFR să-mi propună ceva concret. Probabil că au alte opțiuni. Nu știu de unde a apărut numele meu, dar probabil că trebuia se apară acum, când se fac cărțile pentru la anul.

Dar, dacă v-ar căuta, cum le-ați răspunde?
Prea mulți de „dacă” pentru un subiect care, repet, n-are nimic concret. Jurnaliștii români își cheltuie banii pentru telefoane scumpe în Qatar, eu răspund că nu m-a căutat nimeni și cu asta, basta!

Am o variantă de contract propusă de clubul meu pentru sezonul viitor. Ce va fi, vom vedea! Eu nu discut cu nimeni înainte de termi­narea contrac­tului!
Ladislau Bölöni, antrenor Al Khor

Alin BUZĂ‚RIN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×